E frumos ca unii sunt hotarati in ceea ce priveste idolul lor in viata. Unii vor sa fie ca parintii lor, altii ca presedintele Statelor Unite, altii ca tobosarul trupei preferate. Eu nu am un idol in viata.
Nu ma intelege gresit, admir multa lume, de la ai mei parinti pana la John Lennon sau Gandhi. Fiecare om are ceva demn de admirat, poate sa fie vorba si de un maruntis. Exista si un om pe care il consider absolut genial, gratie caruia sunt mandra ca sunt romanca. Vorbesc de Mircea Eliade. Am inceput sa il admir in timp ce citeam Maitreyi (carte care m-a fascinat) si cand am aflat de cate chestii a realizat in viata mi-am zis: Doamne, chiar a existat?
Totusi (trebuie sa incetez sa folosesc cuvantul asta, mi s-a spus ca e un cuvant-parazit), admiratia se opreste acolo. Nu pot spune ca as vrea sa am viata lui (stiu ca e pretty much impossible) pentru ca imi place ce fac si incotro ma indrept. Vreau sa fac greseli stupide, dar pe care trebuie sa le fac ca sa-mi invat singura lectiile. Nu vreau sa mi se spuna ca nu pot face ceva, pentru ca pot fac orice imi doresc. De exemplu, nu as putea sa inventez ceva, dar as putea face ceva original.
Iar am deviat de la subiectul pe care mi-l propusesem. Si se pare ca ma dezvat de scrisul cu apostrof, pentru care am fost criticata cu cateva posturi in urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu